mi s-a retezat ingambamentul
de podeaua inefabilã
a pieptului meu
şi inima îmi patina jovialã
într-un lighean îmbibat cu cereale
în patul meu inflamabil
mã cufundam ca o
nicovalã
în pereţii unei cutii
craniene
aşadar
am simţit cã mã spânzur de ferestrele
unui cuvânt
încã nerostit
neîmpachetat
în negarea existenţei mele
ce plãcut e sã nu exişti
sã nu respiri
sã ai certitudinea
grosolanã
cã trãieşti
fantezia unei incertitudini
sã te mişti
sã implori
sã ai habar
sã te doarã
amãnuntul unui fapt insignifiant
sã te risipeşti în ghearele
ceasului întors
timpul
galopând
frenetic pe coaja unei scurte tragedii comice
precum cenuşa orelor desfrunzite
in jgheabul gurii mele
mã clatin
cu faţa spre spaţiul secundei
ce plãcut e sã fii
durerea
unui glonţ
ce nu existã
ce superb e sã ştii
cã holocaustul
s-a materializat
în umbra unor farfurii zburãtoare
precum stelele spãrgându-se
în frunze
şi sã nu-ţi pese
de rãzboaie
de moarte
nici nu ai avea cum
de vreme ce timpul
nu i s-a dat voie
vreodatã
sã încapã
în canalul imund al ochilor tãi
doar vasele de sânge
mai au inspiraţie
culoarea roşie înfloreşte
în mov
ca un cãrbune şters
în boarea unui curcubeu
lãuntric
apoi
absurdul acestui labirint
mã înfometeazã
doresc şerveţele
ca sã-mi pot înlãtura rãnile
de organe
am simţit oare
cã însãşi lumea-i un cub
prin care talibanii
aleargã îngroziţi
de negurã
iar eu
primesc cubul ca pe un timp
extrem de fragil
mã joc cu el
mã transfigureazã într-un
sertar ce miroase a goliciune
îmi dau seama cât de norocos pot
fi sã nu mã aflu în el
pentru cã
zi-mi tu,
singurã virgulã
te doare cã vei putrezi
cioplitã
în trunchiul acestor cuvinte
dar fericitã cã nu aparţii
unei convenţii
unui lacãt imoral al
dizarmoniei
sau îţi vei resemna existenţa
apartenenţa
amarnicã a unui semn de întrebare
