ştii
întotdeauna mi-am dorit
sã fiu impasibil
ca o piatrã
într-o baltã de oase
nãmolul
sã verse
asupra-mi
voma
de clei
pielea sã bruieze pe nisip
în timp
ce orele mi se descompun
pe crusta
de bazalt
a cordului
şi sã nu-mi pese
de soarele
ce apune
deasupra
oamenilor de metal
cu aceeaşi coadã
de peşte
fluturându-şi razele
pe
capetele limfatice
ale pietrelor
sã curgã holocaustul
din mãduva cerului
precum picãturile
de lavã
slobozesc
materia terestrã
a aerului
sã-mi sprijin meduza
de un dinte
al unei inscecte patrupede
sã mã masturbez
într-o celulã
a unei mãsele
ce urmeazã sã-mi înfulece craniul
oasele scrâşnesc imperturbabile
în dantura
gazatã
a unor amfibieni
în marmura gingiilor lor
mi se topesc organele
şi sã nu-mi pese
sã nu fiu decât
un corp
ce contempleazã
în nãmol
sã închid graniţa timpului
cu o cheie din granit
sã-mi desfac întâi pielea
pieptului
sã înlãtur plãmânii
sterili
şi-apoi
sã capturez nãmolul
holocaustul
şi amfibienii
cu tot cu pãmânt
în temniţa meditativã a pieptului meu
împietrit
şi sã nu-mi pese
cã odatã
mi-a pãsat
de toate aceste apatice
inutile
vomate
decepţii existenţiale
II placid ca o piatrã
în una din zilele mele de depresie
m-am sinucis
ca şi cum nu ar fi prima oarã
dar de data aceasta nu am eşuat
acum cateva zile mi-am
rãsturnat revolverul fratelui
meu pe grimasa
imobilã
a tâmplei mele
ce sã vezi
am eşuat
gloanţele încã putrezesc în stomacul
fratelui meu mai mare
cel mic încã aşteaptã ziua
când se va sinucide şi el
îl tot priveam cum aşteaptã
ca şi cum s-ar bucura sã se întâmple
mai repede
eu eram mândru
nu toate familiile au asemenea obiceiuri
tradiţii
sau moşteniri
George s-a sinucis înainte mea
aşa cum dintotdeauna
cel înaintat în vârstã
îşi tãia venele
ori se împuşca
mirarea a fost alta
mereu am crezut cã instinctul meu
de sinucigaş era mai avansat
poate cã a vrut sã-mi ofere curaj
nu-ţi puneai capãt zilelor
niciodatã dacã aveai o viaţã
normalã
nu suntem bolnavi
nimeni nu era obligat
cu toate acestea
ne-am sincronizat
ori ne-am aşteptat rândul
fãrã sã discutãm vreodatã despre asta
discutam lucruri obişnuite
ori poate cã nici nu vorbeam
tãceam
şi tãcerea
era imboldul unei sinucideri irevocabile
normalitatea poate cã
nu exista
el era frizer
eu cochetam cu drogurile
iar tata
îşi tãia zilnic din trup
câte o partiturã
insignifiantã
de burtã
sãptãmâna trecutã a rãmas
fãrã piele
a trebuit sã-şi arunce toate organele
la gãini
câtã hranã irositã
observ în fiecare dimineaţã
lângã nucul din spatele casei
corpul gol al tatãlui meu
şi ciocurile sângerii ale
gãinilor
când rãmân fãrã hranã
jumulesc câte un ochi
inundat în gura fratelui
sãu câte un obraz
şi le arunc gãinilor
ca şi cum nu ar fi prima oarã
placid ca o piatrã
III o piatrã un copac şi o frunzã
fratele meu a devenit un copac din grãdinã
iar tata
o frunzã prin care aceleaşi
raze de soare
invadeazã abisul limbului
deşurubat era norul ce ploua
pe tencuiala
abstractã a secundelor
fiece clipã ţipa de durere
gura lor duhnea a ruginã
mie nu-mi pãsa
nu tremuram ca o frunzã
nici nu cãdeau crengile din mine prin vântul
calcinat
ci ca o piatrã introspectivã
ascultam
cum furnicile
zdrelite
behãie
capturate în piuneze
şi nu-mi pãsa
detaşat observam cum capul
cadavrului meu
era ros de cãtre broaşte
şi nu-mi pãsa
îmi era dor sã-mi doresc sã-mi fie bine
nici asta nu simţeam
şi nu-mi pãsa
ci doar admiram artificial
lumea
o piatrã
admira lividã
o frunzã pironitã
într-un pom amorf
IV Fiinţa şi neantul
m-am condamnat
la veşnicie
prins în vâltoarea
vanului
în strâmtoarea unei goliciuni
ireparabile
sau în strangularea unui trup
derizoriu
cu bunã ştiinţã
liber ca o ghearã incontrolabilã
într-un limb aborigen
dezolant se prãbuşesc cometele
într-o albie contemplativã
când
insolubilã
creasta norilor
ploua cu bolovani asmatici
nu simt nimic din toate acestea
liber
m-am condamnat
la ataraxie
existenţa mea
platonicã
aderã
la aer
oftat
şi
gând
pe când oasele
plãmânii
şi pereţii planetei
îmi înghesuie dulapul minţii
cu articulaţii
arbore bronşic şi
vise
nu simt nimic din toate acestea
liber
mi-am asumat eşecul
vieţii
poluarea unui cub spart
şi detaşarea morţii
n-am fost niciodatã atât de responsabil
atât de liber
într-un astru sartrian
totul se rezumã la alegerea de a fi
sau de a te naşte
într-o idee
încã cugetatã
de a muri
dorind sã te naşti
de a te naşte
ştiind cã vei muri
din cripta pieptului meu
se plãmãdeşte un ciclon pe care
eu însumi l-am plantat
am avut curajul de a mã sinucide
mi-am ostracizat speranţele
şi nu am lãsat în câmpul osos al
vederii mele decât
o cuvetã compactã
cu o puzderie de negru
toate acestea benevol
mi-am lãsat timpul invalid într-un
geamantan pe care
l-am aruncat autonom
pe şinele gândirii mele
de asemenea
în gara de nord
a timpanului meu
se rãsucesc secundele
precum pumnalul
a strãpuns inima mamei mele
a fost purã alegere
totul se întâmplã
când hazardul speculativ
mã-ndeamnã sã cred
cã nu-i nimic
întâmplãtor
dumnezeu a murit odatã cu timpul
sau el
nu-i decât neantul prin care
orice fiinţã mediteazã
V oameni şi timp
trupul meu este ţinut strâns
de o sfoarã
ce surdinã în aceastã zi de aprilie
ciorile cad într-un dans
de plumb
iar oamenii
ah
oamenii
sunt demontaţi
descurajaţi
spanzuraţi în copacii conştiinţei lor
limbile acoperã bãrbiile
umerii sunt prãfuiţi de otravã
luna se nãruie în câmpul
sflorii
ce deşeu de fiinţe detonate
copilul meu de doi ani mã tot
priveşte de ore întregi cum
sunt ţeapãn în unghia sflorii
singura fiinţã pe care am iubit-o
fãrã sã doresc nimic în schimb
nici mãcar reciprocitatea iubirii
în aceste ore
fiul meu a mestecat zece tipuri de gumã
pe care le-am comparat cu secundele
ce putrezesc în traume
şi dezechilibru
mã tot privea inocent
copilul nu ştia de ce sunt ţeapãn
de o creangã alienatã
a nucului
de gâtul unei sfori
de ce tatãl sãu
cu care a copilãrit
cu care s-a jucat
cu care s-a plimbat prin parcurile
inundate
în cianurã şi fluturi
