am spus cã mã las de poezie
a venit momentul
sã adun strofele de pe gresie
şi sã le arunc în cuier
promit cã le voi uita acolo
precum
m-au abandonat speranţele într-un
umeraş
al depresiei
& cine ştie
poate vei fi mai fericitã
postum
rãmân doar al tãu drogat
beţiv nenorocit &
sã nu te superi pe mine
cã nu-s decât un avort eşuat
m-am strãduit
sã ştii
sã fiu mai mult
sã vreau mai mult
dar mintea mea
acum
e un peron din cernobîl
iartã-mã
urãşte-mã
de parcã m-ai iubi
o viaţã întreagã
ar fi prea puţin
pentru tine
totuşi
hai sã murim împreunã atunci
sã ardem
în crematoriul de pe strada iuliu haţegan
cenuşa mea sa dezerteze cu a ta
într-un vis pãmantean
tu
studentã
eu
un huligan
şi sã ne drogãm
cu metadonã
sã navigãm în aceeaşi vomã
sã ne futem pe tavane
de sticlã
ancoraţi
într-o eternã
comã
înainte
lasã-mã
te rog
sã te invit la o ultimã cinã
ne vom droga şi acolo
nu-ţi face griji
orice moment va deveni
intempestiv
iar noi
ne vom hrãni cu hiv
ne vom sãruta
franţuzeşte
vom bea otravã
şi vom dormi
într-o epavã
în vãzul stelelor purpurii
dar ele
ca şi lumea
au devenit gri
oh
ce ne vom mai fute
pe iarba
gri
încât ne vor creşte
în coloane
amurguri de cernealã
într-o egalã mãsurã
cu strofele
mã vei aduna
de pe gresie
nu te supãra
cã
am fost prãdat de o obsesie
fiindcã sunt
veşnic
victima
braţelor tale
în zori
te las sã mã omori
nu mai te reţin
nu te mai oblig sã mã aştepţi
deja e prea târziu sã mai regreţi
cã ai fost protagonista unui destin destrãmat
ce viaţã eşuatã
tu ai plecat cu tot cu versuri
într-o galaxie privatã
iar eu
livid
am uitat
sã achit nota de platã...
