(adaptare dupã poezia lui Nichita ,, Ploaie în luna lui Marte ')
plouã mãrunt dincolo de geam
şi perdea
cât noi
ne rãspândim în nori
ce curg
albatroşii se dizolvã în şir
la fereastra fumurie
iar pomii toţi
într-un final
se pierd în vid
se frâng
ca doua aripi smulse din cer
şi e frig aici, în ochii tãi
de Jupiter
mã prãbuşesc
adânc
curând
ne vom iubi, într-un local
strãmt cât norul
şi vom ploua
dincolo de perdea
vom naviga sub pãmânt
amândoi
risipiţi în sicrie
tu, cu capul culcat pe mine,
eu, îmbrãţişând coapsa clipei
şi şoldul cârnos al morţii
la fereastra fumurie
detaşat, nepãsãtor
mã prefac într-un nor
sã te iubesc
plouãnd cu veşnic dor
plouã mãrunt în eter
în ochii tãi de Jupiter
ninge cu eternitate
în sfârşit
tu eşti a mea
eu sunt al tãu
în infinit
ca douã valuri de oţel
ce nu pot fi fragmentate
dincolo de perdea şi geam şi vid
plouã mãrunt
cât noi
ne unim într-un trup umanoid
sculptaţi în cer, în sori şi-n nori
ce curg...
