Strigã-mã când dã cafeaua-n clocolt
Dar în şoaptã, nu-mi strivi fereastra
Ei îi place tonul meu cel surd de clopot,
Al limbii inimii ce îmi loveşte ţeasta.
E prea noiembrie afarã,
Tristeţea strãzii sperie fereastra,
Ceaţa şi curentul dinspre garã,
O dezbracã dimineaţa.
Lasã draperia trasã,
Mie mi-e deajuns fereastra,
Casa mea-i afarã, lumina nu mi-e casã,
Lasã cerul, du-te şi sãrutã viaţa.
Lasã aerul în pace,
Nu îl împroşca cu noi,
Pune de cafea, cãci apa tace,
Zahãrul se crede iar noroi.
Nr
Comentarii
Comentatori
1.
Fii binevenit! Ai spus frumos: du-te şi sãrutã viaţa! Abia avem timp în viaţã (şi nici acela destul) pentru iubire şi frumuseţe!
