Şi dacã nimeni pânã-acum,
Nu a definit lumina,
Eu vã strig,
Ca un apucat,
Vã strig cu trupul şi cu mintea,
Eu nu doar cã am cunoscut-o,
Eu am atins şi-am mirosit lumina,
Dar mintea mea nefiind destulã
Mi-aţi condamnat chipul,
La icoanã de pãcat şi imposturã.
Dar totuşi,
V-aţi întins cu toţii ochii,
Şi nãrile şi mâinile,
Şi vã cert cu glasu-mi greu,
Întindeţi-vã înspre ea,
Inima.
Şi lãsa-ţi din ea sã curgã,
Sângele-obosit şi vina.
Nu o cãuta-ţi cu sângele de vierme,
Deschideţi-vã larg,
Visele ca nişte porţi
Înotaţi cu stele-n loc de vele,
Zburaţi cu gene-n loc de pene
Eu vã tac acum cât pot de tare
Întunericul e cheia,
Steaua moartã,
Goliciunea,
Numai ele îţi pot naşte,
În inimã,
Un nas, un ochi şi-o mânã,
Şi din curiozitate,
O sã se curbeze şi o sã te strãpungã,
Cu paru-i roşu şi privirea lungã,
Iubita mea,
Cu obrazul de luminã,
Ce odatã-ntors spre mine,
Mi-a închis cu ochii ei,
Ochii mei,
Şi sãrutându-mi palma stângã,
Lumina ei,
Prin mine,
Spre voi a început sã se rãsfrângã.
|
