Ne mai vizitau pesemne odraslele acelor zei incerţi,
posibil sã-şi mai fi uitat pe-aici vreo servietã de piele,
vreo rufã murdarã,
îi tratam şi noi cu ce puteam, cu o cafea, cu un şerbet
în apã rece, ne arãtam ospitalieri,
mai închideam cîte un post de radio interzis,
mai deschideam geamurile sã se mai aşeze între noi
cîte o cioarã prezicãtoare de bine,
ba chiar poate cã scoteau din buzunare şi vreun pachet
de cãrţi de joc, cu imagini venite din altã lume.
Astãzi s-au schimbat lucrurile,
somnambulii umblã liberi pe strãzi, în miezul zilei,
purtînd în mîini mistrii şi cancioace furate inconştient
de pe şantierele patriei,
administratorii de bloc se duc sã se cãlugãreascã prin
mãnãstirile de serviciu din afara oraşului,
paznicul ramolit al muzeului de istorie scapã iar cheia
în canalul valurilor migratoare,
şi toate acestea din cauza dopului de şampanie,
care scoate din ţîţîni ochiul verde şi coclit al nefericirii.
Ce crezi tu, rãget fãrã numãr,
tu, podule calificat la locul de muncã,
tu, glorioasã alunecare de pe taraba lipicioasã a indolenţei
în coşul cu mãmãligã pentru peşte al angajãrii plenare?
Tot aşa, din nãduşealã în nãduşealã,
printre porcii aceştia publici care se plimbã sfidãtor
cu mãrul în gurã, n-o sã mai apucãm noi bilet niciodatã
la marele cor al orbilor liberi, la marea orchestrã
a filarmonicii broaştelor de periferie,
îşi vor da foc statuile din pricina inegalitãţii de clasã,
umbra porumbeilor celibatari va crea eclipse parţiale
de soare, iar de la cantinele publice se va scurge pe strãzi
ultima zeamã, acrã şi lungã, a ajutorului umanitar.
Atîta vã rog,
mie sã-mi lãsaţi liberã intrarea în pavilionul cu fluturi,
sã-mi trimiteţi o ţãrãncuţã frumoasã sã-mi schimbe
sîngele ãsta îmbîcsit de tobele isterice de eşapament,
cãci în partea mea de lume oligofrenii sînt din ce în ce
mai puţini şi mai candizi,
iar toamna îmi pregãteşte din vreme porţia mea sfîntã,
de tãmîioasã.
