Nu îţi mai împãturi liniştea,
din batista ta pot izbucni oricînd porumbei,
mai bine urlã puţin la stele,
poate te aude îngrijitorul de suflete şi dispune
sã ţi se acorde un supliment pentru bunã purtare,
doar tu ai fost întotdeauna bãiat bun,
nu ai ridicat niciodatã probleme deosebite,
pãcatele tale sînt ca o boare parfumatã de vînt,
în jurul tãu totul este în regulã ‒
nostalgicii se plimbã îmbrãcaţi în nãmol sapropelic,
gãurile negre îşi sãrbãtoresc şi anul acesta miezul alb,
în care timpul este zero,
la Oficiul Stãrii Civile mirii s-au transformat
în mãturãtori de orez şi cîntã pe nas Marseilleza,
nu mai e ca înainte, cînd unii dintre noi fãceau o şcoalã
şi apoi dormeau o sutã de ani sub ventilatoarele
din pene de struţ,
cînd femeile frumoase obişnuiau sã-şi bea cafeaua
la informatorii scãrilor de bloc,
cînd din trunchiul copacilor îţi apãrea înainte
cîte un sectorist şi te întreba dacã nu eşti tu cumva
Lazãr cel înviat din morţi în a patra zi.
Cine sã plîngã pe umãrul tãu,
dacã nu cocoşul pitic din curtea muzeului agricol?
Ascultã-mã pe mine:
pînã se va retrage fiecare pe cîte un fotoliu
în zidul lui igrasios, lãsînd moştenire o floare
plantatã în mijlocul camerei, va mai trece vreme,
deocamdatã ne pîndesc administratorii cu registrele
la brîu sã ieşim mai repede din sistem,
sã eliberãm locul,
uşurînd astfel povara care apasã pe şalele bãtrîne
şi greu încercate ale naţiei.
