Te simt de mult ca stare generalã,
Eveniment privat la mine-n os,
O cronicã impresie de boalã,
Un pur şi simplu fãrã de folos.
Mi-eşti început, precum şi încheiere,
Rãmîi ca vechi, neclar deznodãmînt,
Tu â€" dureroasã, peste timp, tãcere,
Amurg fãrã de noimã ori cuvînt.
Ne-am întîlnit fatal, şi-a dat iubirea
Nãvalã, fãrã ştire, peste noi,
Rãmas-am trişti, gospodãrind uimirea
Ca doi copii sãraci, flãmînzi şi goi.
Te-mbrãţişez cu panica trecutã,
Cãci, într-un fel, îţi datorez dureri
De facere urgentã şi acutã,
De bisturiu pe suflet şi tãieri.
Te pomenesc de parcã te-aş atinge,
Îmi amintesc de parc-aş mai trãi,
Mi-eşti pierderea pe care o învinge
Senzaţia doar cã te-ai putea ivi.
Am decãzut dintr-o poveste-n viaţã,
Şi iatã cã-i mai bine acolo-n basm,
O mult prea derizorie dimineaţã
Ne-aşteaptã dupã noaptea fãrã spasm.
Pe fond de armistiţiu-obligatoriu,
Dupã atîtea cîte au mai fost,
Sã respectãm verdictul iluzoriu
Al liniştii iubirii fãrã rost.
Parcã-i un pod de-aicea pîn’ la tine,
Dinamitat de trupe fãrã nimb…
Din cînd în cînd priveşte-n spre ruine:
Peste rupturi, la capãt, mã mai plimb.
Hai sã cîntãm, spre searã, împreunã,
Poate ne-om auzi prin Univers,
Şi sã ne spunem totuşi Noapte bunã,
Aşa, doar ca un simplu fapt divers.
|
