O Viaţã într-o Fiinţã , nu-nseamnã doar trãire !
Suflarea e fãcutã , de-un Dumnezeu Curat ,
Ce-aşteaptã din Creaţii , o dulce amintire
A ceea ce se cheamã un Vis Eternizat ,
Şi nu doar o frânturã de clipã-ameţitoare
Ce paşte-o lume asprã axatã pe hrãnit !
Pe Glob sunt azi miliarde de Suflete hoinare
Ce nu-şi gãsesc de lucru şi n-au niciun venit ,
Umblând şi ei , aiurea , dupã o grea himerã
Ce-n gânduri naşte Dorul de-a creşte-ai lor copii !
Un Domn creat-a Inimi ! Vedem însã o erã
Ȋn care toţi aleargã , sperând cã vor trãi ,
Lãsând cât colo-n spate , filosofia Sorţii
Ce îi îndeamnã grabnic la-a se schimba în Sfinţi !
Aceştia , din nãscare şi pânã-n ceasul morţii ,
Se chinuie sã-adune oleacã de "arginţi"
Spre-a sãtura sporadic , o foame înnãscutã
Ȋn tristele familii ce mor de boli şi-amar !
Se mai gândesc ei oare la ziua cea pierdutã ?
Ȋi duce astãzi gândul la Milã şi la Har ?
O Viaţã într-o Fiinţã , e-o dramã , din pãcate !
Ea trebuie sã aibã un mijloc de-a munci !
Apoi , o cale linã primitã-n societate
De-a cãpãta şi hranã , şi dreptul de-a gândi ,
Şi vom vedea cu toţii , cã dupã-aceea vine
Şi rândul îndreptãrii spre Lumea cea de Sus !
Sã duci un mort de foame la Liturghii Creştine ,
Fãrã sã-i dai Speranţe cã Visu-i n-a apus ,
E ca şi cum ai pune Luminã într-un Sfeşnic
Cu-o lumânare udã şi fãrã de fitil !
Un om sãrman nu ştie ce-nseamnã Harul Veşnic ,
Pânã nu-i dai în Viaţã şi lui ceva util ,
Şi-o siguranţã-n sine , cã lumea îl ajutã ,
Iar el , nu va fi iarãşi o slugã la Destin !
Abia atunci , va-ncepe încrederea-absolutã
Ȋn Lumea viitoare , şi-n sensul ei Creştin !
