În vremuri de restrişte din viaţa precreştinã ,
Doi Împãraţi destoinici din veacuri s-au silit
S-aducã libertate şi pururea luminã
Spre lumea necredinţei şi neamul obidit !
Asemeni prin cinstire cu-Apostolii Scripturii ,
Au fost în lumea asta , ilustrul Constantin
Şi mama Sa , Elena , ce s-au opus mãsurii
De-a oprima creştinii , scãpându-i azi de chin ,
Şi ridicând armate , sperând de-acum a stinge
Eterna rãutate , au auzit de Sus :
"-Acesta fi-va semnul cu care veţi învinge"
"Spre-a duce bunãtatea în lumea lui Iisus !"
Şi-atunci , vãzând pe ceruri emblema minunatã
A Crucii Preasfinţite prin moartea lui Hristos ,
Au desenat cu aur , pe scuturi de îndatã
Acea întruchipare , spre-un scop preacuvios ,
De-a alunga de-a pururi sãmânţa desfrânãrii
Din templul puritãţii , zidit lui Dumnezeu ,
Şi-a construi degrabã cetatea închinãrii ,
Spre-a duce Veste bunã , poporului ateu !
Gãsit-au cu credinţã fragmente din odorul
Pe care-a fost în cuie , Iisus bãtut apoi ,
O Cruce nemiloasã , ce-n chin Mântuitorul
A dus cu Dânsu-n Ceruri pãcatele din noi ,
Şi-au împãrţit în lume un simbol al iubirii
Rãmas pânã mai astãzi în inimi ca un mit ,
Spunându-ne-n durerea cea mare-a Rãstignirii
Cã Domnul de pe Cruce , pe toţi ne-a mântuit !
