Ai vrea sã te caţeri pe infinit
Ai vrea sã te ntorci de unde ai venit
Ai vrea sa rãmâi şi apoi vrei sa pleci
In cerul cu stele ai vrea sa te-nneci.
E luna n copaci şi soarele-n camp
E vântul pe creste şi zborul n pãmânt
E inima ta închisã -n tãcere,
Ai vrea sã respiri o banalã pãrere.
Te du nu mai sta,rãscoleste cãrarea
Si umple cu frunze uscate uitarea
Împarte lumina-n mii de bucãţi
Caci ai mai facut-o şi-n alte dati.
Te-admira tãcuţi cãlãretii cu plete
Şi fluturii curg in grãmezi şi în cete
Te aşteaptã sãmânţã sã-i dai dãinuirea
Şi rãul sã-i frãngi în tumult rãscolirea.
Te-aşteaptã o lume sã-i arãţi începutul
Te du nu mai sta,înfrãnge trecutul
Şi taie spirala şi-nfige-o-n apus
Presarã in strada cuvinte de spus.
Cãci totul in viaţã e despre verb
Şi despre suflete ce-n tunete fierb.
Apoi te-odihneşte şi spune din cãrţi
Împarte în cercuri o mie de hãrti
Şi dormi sub noian de umbrã şi dor
Şi fluturã steagul cãzut dintr-un nor.
Şi eu am s-aştept sã vãd cum zdrobeşti
O graniţã neagra de gãnduri cereşti
Şi vii sa-mi alini cenuşa din vene
Într-o zi friguroasã dimineaţa devreme.
