În fiecare zi
la ora când soarele apune
devin copac
şi pãrul zburlit de timp mi-l pieptãn
în rãdãcini prelungi
dedaleene
sã scormonesc pãmântul
sã le agãţ de moleculele sale
urechile-mi
ca nişte grâne de aur
i le strecor în viscere
sã-i aud cãţelul urlând la firul ierbii
înot cu ochii larg deschişi prin mandalele vremii
şi braţele rebele mi le adun din plasa bãtrânului Damastes
sã-nalţ zmeie de lut spre scãri iacobiene
şi cânt cu gura plinã
de sevã şi rãşinã
pompos
viaţa-n verde.
