Din cer, inima sa vegheazã
ca o pasãre de aur,
iubind de dincolo de timp
râul, ramul, doina;
Versul sãu sãrutat în luminã
seamãnã spre a fi crescutã
limba dulce strãmoşeascã;
Cu aripile sale de curcubeu, ne strânge la piept
pânã în hotarele toamnei,
unde ne primeste cu iubirea de zi a pãsãrilor, a codrului,
cu pildele strãbunilor rãscumpãraţi istoriei;
Degetele sale împletesc norilor cununã
printre gânduri, cu înţelepciune,
gãsindu-le rãgaz în lacrimã.
A avut o mulţime de vise,
pe fiecare, cu puterea dãruirii,
ni le-a lãsat zestre de luminã.
Deosebit omagiu..emotionant, marele Eminescu ne-a lasat mostenire nu doar versul ci dragostea pentru poezie,felicitari Ovidiu si sa-l iubim cu nesfarsire!
