bunicul şi trenul sãu
al cãrui fum îl acoperea ca într-o aurã
la capãtul cãreia eram noi
întârzie sã mai vinã
din curtea cu pomi şi ploi mãrunte
grãbea paşii asemeni unui ceasornic
cu ore fixe pentru iubire fãrã sã accepte
norii ce-i coborau pe umeri
râdea când cu nuci verzi ne coloram
degetele încercând sã le gãsim miezul
despre el şi casa cu cerdac de unde se vâna aşteptarea
insistent repeta au mâncat-o lupii
pe genunchii sãi primeam mere mari cât un veac din care muşcam cu sete
în timp ce pe obraji se scurgea sucul lor
se apropia timpul mãsurat
de el cu bãtãile inimii
se ridica în picioare ca un stejar
basmele ţineau loc cuvintelor
fata de crai salvatã în tinereţe
era adorata noastrã
seara
sub lunã ne ridica
ca pe un bidiviu fermecat sã-l cãlãrim>
sãream peste scaune ne prãvãleam râdeam odatã cu timpul
care ne îngãduia
trenurile de astãzi sunt altele
acoperã amintiri
Nr
Comentarii
Comentatori
1.
Am cules o frânturã de metaforã:
ne prãvãleam râdeam odatã cu timpul
care ne îngãduia
