sunt atât de împrãştiat
încât paşii mi se rãtãcesc
în aşteptarea oaspeţilor
din zilele comune
ascunşi de sunetele stridente
ale strãzii
în oglindã mã dezic
de firele albe şi de nelinişte
pierd clipe în faţa spaimei
de a deschide ochii
şi de a numãrã stropii de ploaie
ce-mi inundã umerii
sunt atât de uituc
încurc toate zilele de naştere
am dubii şi în privinţa zilei mele
în jurul cãreia se numãrã anii
în care mai pot visa
iar visele
asemeni unor blânde fãpturi
mã privesc înotând
pânã la îndepãrtatele zãri
unde cãlare pe liniştea zilei
învãţ sã numãr
clipele în care mã pot regãsi
