Pânã sãptãmâna trecutã nu am crezut în reptilieni, guvernul mondial, sau oculta internaţionalã. Şi asta deşi oameni de bine, educaţi, cu multe studii şi cercetãri întreprinse, au încercat prin diferite mijloace sã ne arate adevãrul. Toate-credeam eu - fãceau parte din marea teorie a conspiraţiei, care rãspunde la întrebãrile celor mulţi şi creduli, în locul evidenţelor şi explicaţiilor stiintifice, mult mai prozaice, dar mai greu de înţeles de cãtre aceştia. Lucrurile s-au schimbat brusc şi asta datoritã motanului meu. Dar, sã va povestesc întreaga întâmplare.
Am observat cã, de ceva timp, în curtea mea s-au înmulţit micile reptile, adicã gusterii,şopârlele, luând în posesie o grãmadã de pietre şi o stivã de lemne. Când treceam pe lângã aceste locuri, micile vietãţi mã priveau cu ochii lor reci şi nu manifestau nicio teamã, ba chiar simţeam cã ma fixeazã cu privirea şi parcã încearcã sã-mi citeascã gândurile. Mi-am zis cã totul este o prostie, dar, ȋntr-o zi,motanul meu, care se manifestã ca un cãţeluş, urmându-mã peste tot cu curiozitate şi cerând mangaieri, a zãrit şopârlele şi a devenit foarte agitat; s-a repezit la un guşter sidefiu burtos şi l-a devorat în câteva clipe,apoi,cu o iuţeala pe care nu i-o cunoşteam, a mai sfârtecat vreo trei-patru şopârle. S-a aşezat între mine şi grãmadã de pietroaie, mârâind şi încercând parcã sã mã apere de vreo primejdie care ar fi venit de la acele animãluţe, repezindu-se din când în când cãtre o codiţã care se mişcã printre bolovani. Scenã m-a amuzat şi m-a întristat în egalã mãsurã. Dar asta n-a fost totul. A douã zi l-am vãzut pe Titi- aşa îl cheamã pe motan, vânând şopârle la stiva de lemne. Nu le mânca, dar nu s-a lãsat pânã nu le-a sfâşiat pe toate. Searã, aşa cum face de obicei, motanul a venit lângã mine sã cearã mangaieri, dar cu un aer de satisfacţie pentru vânãtoarea încheiatã cu succes. A început sã toarcã şi sã mã împungã cu lãbuţele lui puternice, iar în sunetele scoase am desluşit cu uimire,clar, repetat de multe ori: so-roş, so-roş. Sunt sigur cã nu mã înşel dar, de câteva ori, a încercat sã silabiseasca şi un cuvânt care pãrea sã fie rockefeller. Un cuvânt prea greu de silabisit, pentru cã motanul meu, deşi novegian de pãdure, este din România şi mai puţin obişnuit cu cuvinte în limba englezã.Mult mai uşor a fost sã toarcã şi sã pronunţe un Bill foarte clar, urmat de un Elon mârâit. Atunci, abia atunci, am avut revelaţia cã reptilienii existã, cã guvernul mondial lucreazã, cã ocultã încearcã sã ne impunã o altã ordine, în care noi oamenii vom fi înlocuiţi de fiinţe duşmãnoase, venite de aiurea.Şi toate având ca suport inteligenţa artificialã. Da, motanul meu este cel care mi-a deschis ochii. Acele mici şopârle erau de fapt viitori reptilieni, trimişi de guvernul mondial prin ogrãzile noastre, sã ne spioneze, sã ne înveţe limbajul şi obiceiurile, sã ne descoperã slãbiciunile, apoi sã se metamorfozeze şi sã ne înlocuiascã. Motanul meu nu s-a lãsat înşelat de aparenţa unor şopârle inofensive care se încãlzesc la soare, ci a acţionat dintr-un instinct propriu fiinţelor terestre, vãzând duşmanul venit printre noi. Şi sunt sigur cã mâţele de prin alte curţi au acţionat la fel.
Aşa cã, oameni buni, creşteţi pisici, lãsãţi-le sã vâneze fãrã milã guşterii de pe lângã casã, pentru cã aşa vor stârpi reptilienii în devenire! Nu ştiu însã cum trebuie procedat cu reptilienii metamorfozaţi deja în fiinţe asemãnãtoare oamenilor. Poate cã, împotriva acestora ar trebui folosite felinele mari, care sã-i depisteze şi sã-i extermine. Doar cã nu peste tot se gãsesc tigrii, leoparzi, pume. Totuşi, dacã aveţi sau nu pisici, feline mari sau mici aveţi,poate, şi propria raţiune pentru a lupta împotriva reptilienilor, guvernului mondial şi ocultei. Sau, mã rog, sã zâmbiţi cu îngãduinţã când auziţi de toate astea. Doamne, ajutã raţiunea sã învingã prostia!
