Mulţi ani i-au trebuit sã-l afle pe bãtrânul mag despre care auzise cã are acele nepreţuite şi de puţini ştiute oglinzi. Alţi mulţi ani au trecut pânã sã-i câştige încrederea şi sã-l lase sã-i vadã camera în care le ţinea, camera în care doar magul şi doar câţiva alţii, care ştiau de existenţa oglinzilor, intraserã.
Când a intrat în acea camera, magul i-a spus:" Oricare dintre oglizile de aici posedã aceeaşi însuşire şi anume cã nu reflectã obiectul aşezat în faţã sa, ci esenţã lui. Având o astfel de cunoaştere poţi oricând sã fii mai presus de semenii tãi, dar te poţi şi rãtãci pe calea pierzaniei. Crezi cã eşti pregãtit?" Apoi, magul a ieşit, lãsându-l singur.
Cel care dorea sã afle taina oglinzilor s-a aşezat în faţã uneia dintre ele şi a vãzut cã nu trupul sau apãrea în luciul magic, ci imaginea sufletului sau. Ore întregi a cercetat acea imagine,vãzând lucruri pe care le ştia, dar şi mai multe pe care le bãnuia doar sau îi erau complet necunoscute. Nu se putea desprinde din acea cercetare care îl fãcuse sã uite de trecera timpului, dar cu cât se adancea în cunoaşterea ce i-o oferea oglinda, cu atât creştea în mintea lui o dorinţã: sã afle ce se ascunde în spatele acelui suflet, care îi este esenţã. Dorinţa ce-i incoltise mai întâi în minte o vedea acum şi în oglindã, însoţitã de speranţã, dar şi de teamã, toate aparţînând propiului sau suflet. Când dorinţa nu i-a mai dat pace, parcã tulburând imaginea din oglindã, a adus o altã oglindã şi a aşezat-o în aşa fel încât sã prindã în ea imaginea celei dintâi, adicã imaginea sufletului sau. Privind întâi cãtre prima oglindã îşi vedea, ca şi pânã atunci, propriul suflet, dar în cea de-a doua nu a zãrit nimic, doar o negurã. A crezut cã poate nu a aşezat bine cele douã oglinzi, aşa cã încercat de nenumãrate ori, iar la fiecare încercare vedea doar întuneric în care nu se aflã nimic. Cutremurat de adevãrul pe care l-a aflat din cea de-a doua oglindã a ieşit ca beat din camera magului, fãrã sã priveascã înapoi.
Paul Spanu
