coboarã noaptea-n ziuã intersectând luminã
bat liniştile toate din aripi ce s-au frânt
odihna necuprinsã de clipe se terminã
în despletire ceru-i albastru de pãmânt
se scurge în opaiţ lumina pe din douã
nu-i vânt în roata vremii lovind-o nesfârşit
cu fulgerãri deschise a nesperanţã plouã
prin pleoapele de neguri amurgul sãvârşit
de foarte des lumina insistã sã mã cheme
sunt martorul pe viu cu iscodiri concrete
mai dezlânaţi ca miezul desfãşurat în gheme
stau sfintii-ntorşi pe rand cu fata la perete
