Izvorul
...
Priveam în jos sã iau nişte cuvinte
Sã le culeg cu mare luare-aminte
Încãrcate de vis şi fantezie
De unde-au rãsãrit cu mult timp înainte
Şi m-au aşteptat apoi, pline de dor,
Sã le aşez pe toate-n poezie,
Lãsându-mã sã intru-n lumea lor!
...
Am luat doar câteva, roşii ca focul,
Cu petale mari, moi şi cãrnoase
Ce mã priveau cu teamã şi cu stimã
Voiau sã le ajut sã îşi gãseascã locul,
Îmi tot şopteau sã le culeg pe ele,
Dacã îmi doream versuri frumoase,
Pãreau desprinse de undeva din stele
Şi le-am ales, sã poarte-aceeaşi rimã!
...
Am cules cuvinte care mai de care,
Cu petale grele de sensuri şi luminã,
Ce pãreau desprinse din stele şi din soare,
Crescuserã deodatã la mine în grãdinã,
Însãmânţate- acolo de o mânã sfântã,
Sã zidesc poemul care din rime, cântã!
...
Şi-am tot cules cuvinte, rând pe rând,
Aşezam câte unul cu blândeţe, la sân,
Priveam atent în jur, sã nu se vadã
Cum încercam cuvinte în mine sã ascund,
Le puneam cu grijã, nu cumva sã-mi cadã
Şi sã lipsesc poemul de cuvântul bun!
...
Am compus poemul, dar n-a fost uşor
Cuvintele pãreau o ceatã de copii,
Parcã nu doreau sã fie împreunã,
Între ele-aveau ca şi noi, simpatii,
Le-am rugat discret, sã-mi spunã ce vor,
Le-am spus cã aveau acelaşi izvor
Ce trece peste timp, limba românã.
Şi m-au lãsat apoi, sã intru-n lumea lor!
|
