Steaua
...
Când vezi pe bolta nopţii o stea,
Gândeşte-te cã e atât de departe
Cã milioane de ani te despart de ea,
Milioane de ani pe care lumina-i strãbate
Prin nesfîrşita pustietate!
...
Când lumea ta de-abia se nãştea,
Steaua aceea strãlucea în abis,
De milioane de ani steaua strãlucea,
Izvor de luminã, de viaţã şi vis!
...
Iar când deodatã, ea se va stinge,
Imaginea-i prin spaţiu va continua sã zboare,
Şi-o vei vedea sclipind în continuare,
Mult prea departe sã o poţi atinge!
...
Şi vei visa o viaţã la steaua de departe,
Pentru tine prea departe şi de neatins,
Ce strãluceşte-acolo, dupã moarte,
Milioane de ani dupã ce s-a stins!
