Furtuna
...
Ce vezi în depãrtare? Spune, marinare,
Ce vezi la orizont, de sus, de pe catarg?
Stãpâne este ceaţã, e ceaţã deasã-n larg
Şi nimic stãpâne, nu se vede-n zare!
...
Şi fulgere albastre ici-colo se zãresc.
Ce-or fi acestea oare? Se mirã echipajul
Şi nava lor gemea, prinsã de tangajul
Din valuri uriaşe ce-n pieptul ei lovesc!
...
Era o ceaţã deasã cum nu se mai vãzuse
Şi-o linişte ciudatã, cã totul pãrea mort,
Trebuia de mult-cãpitanul spuse,
Noi sã fi fost acasã, corabia în port!
...
Dintr-o datã parcã, ceaţa se risipeşte
Şi marinarul strigã, de sus de pe catarg:
Vãd pãmânt stãpâne, la orizont, priveşte!
Şi stânci de care valuri cu icnete se sparg!
...
Unde ne-a adus furtuna blestematã?
Se-ntreabã cãpitanul,cu privirea-n zare.
Vãzând naintea lui, o lume minunatã,
Cum el nu mai vãzuse, fãrã asemãnare!
...
Ce vezi în depãrtare? Spune, marinare,
Ce vezi la orizont, de sus, de pe catarg?
E liber cãpitane şi limpede în larg
Şi vãd un grup de fete, cu feţe zâmbitoare
...
Şi el vedea la ţãrm nisipul auriu,
Apoi vedea copacii, cu frunzele corai
Şi-a înţeles stãpânul cã nimeni nu e viu,
Cã i-a zdrobit furtuna şi au ajuns în Rai!
...
Dar nu erau în Rai, ci într-o lume nouã,
Fãcutã pentru ei într-un laborator,
Unde vizitatorii au aşezat uşor,
Minusculul lor vas, pe un strop de rouã!
|
