Ultima dorinţã
...
Te-au lãudat cum n-au fãcut cu alt,
Dar moartea ta le-a fost o uşurare,
Te-au ridicat şi-n slãvi de împãrat,
Deşi ia-i pus mereu la grea-ncercare
Când îi oglindeai în versul fermecat!
....
Pe lângã tine pãreau atât de mici
Pe lângã ei, pãreai cât universul,
Chiar de voiai n-aveai cum sã-i ridici,
Îi tot jenai şi-au declanşat demersul,
Sã faci ceva, sã pleci cumva de-aici!
...
Atât ai mai avut, un singur dor,
Un singur dor, o ultimã dorinţã
Când ai ales sã pleci din lumea lor
Acolo printre stele-n nefiinţã,
La marginea mãrii, sã te-aşeze uşor!
...
În versul tãu le-ai arãtat cum sunt,
Şi de-ai plecat, i-ai uşurat pe ei,
Iubitor de neam şi adorat de zei,
..
Tu vei rãmâne Cuvântul ţãrii sfânt,
Şi-ntotdeauna pe tristul tãu mormânt
Va ninge blând, cu albe flori de tei!
