Concluzia
...
Premisa 1
...
Îmi amintesc foarte bine întâmplarea. S-a petrecut pe undeva prin munţii Bucegi, cu mai bine de 15 ani în urmã.
Câţiva turişti s-au aventurat pe munte, deşi în zonã se comunicase din timp cã vremea este nefavorabilã şi existã un risc major de accidente. Grupul de turişti a purces la drum pe un traseu nemarcat, foarte periculos şi, cum era de aşteptat, a fost prins de o avalanşã. S-au mobilizat destule forţe în acţiunea de cãutare, jandarmi, alpinişti, salvamontişti. Telefoanele nu puteau fi folosite fiind o zonã destul de izolatã, lipsitã de semnal. Dupã trei zile de cãutãri fãrã rezultat, nu mai erau spãeranţe cã vreunul dintre turişti mai putea fi gãsit în viaţã, avalanşa îngropându-i pe toţi sub o cantitate uriaşã de zãpadã. Presiunea zãpezii, frigul, probabil erau suficiente sã curme viaţa oricãrui om, oricât de cãlit şi experimentat ar fi fost.
Îmi mai amintesc faptul cã dupã trei zile, forţele de odine au apelat la serviciile speciale, spre a încerca sã localizeze grupul. Eu mã gândeam cã telefoanele erau deja inutilizabile. Nu micã mi-a fost surpriza sã aflu de pe canalele de ştiri cã serviciile speciale au reuşit cumva sã identifice cu precizie locul în care turiştii erau prinşi sub zãpadã. A fost uşor apoi sã fie gãsiţi şi eliberaţi, unii dintre ei chiar salvaţi.
...
Premisa 2
...
O întâmplare asemãnãtoare am trãit-o chiar eu întrucâtva, la o datã ceva ma recentã. Eram întreprinzãtor privat, având o microîntreprindere cu activitate în domeniul IT. În acea perioadã aveam un contract de prestãri servicii pentru un important dealer auto local. Managerul IT al societãţii respective, un om foarte priceput, îmi era şi amic, fratele lui îmi fusese asociat înainte de a fi şi el angajat ca specialist în cadrul aceleiaşi societãţi. Din motive care nu mã interesau, cei doi fraţi nu erau în relaţii tocmai bune, deşi şi unul şi celãlalt erau excepţional de talentaţi în ceea ce priveşte tehnologia informaţiei. Unul era as în reţelisticã, celãlalt în limbaje de programare. Într-o zi, prezentându-mã la o solicitare a acelui dealer auto, sunt întrebat de cãtre patroni dacã ştiu ceva de H, managerul lor IT, pentru cã nu se prezentese la servici de patru zile. Eu l-am întrebat pe B, fratele lui, ei fiind şi vecini, dacã ştie ceva. Tot ce ştia era cã H dispãruse nu se ştie unde în papuci, fãrã maşinã şi fãrã acte. La apelurile telefonice repetate primeam invariabil acelaşi rãspuns de robot. â€Abonatul nu rãspunde sau nu se aflã în aria de acoperireâ€. Am rugat apoi un alt amic, director zonal Orange România sã încerce cumva sã-l localizeze. Cum nu au reuşit specialiştii Orange, am fost nevoit sã apelez la o mai veche cunoştinţã , ofiţer SRI, sã mã ajute. Trecuserã deja cinci zile şi ne fãceam griji pentru H. Spre searã, cunoştinţa de la SRI m-a sunat şi mi-a spus cã au localizat telefonul la aproximativ 20 de km de oraş, într-o staţiune balneoclimatericã, într-o zonã fãrã semnal, undeva la case. Ne-am dus acolo, l-am gãsit, a spus cã a fost luat de prietenul sãu de acasã, în papuci şi a simţit nevoia de o perioadã de linişte.
...
Concluzie complexã:
...
Nu mai este nevoie sã ne intre vreun â€specialist†în case sã ne punã dispozitive de urmãrire spion, când nu suntem acasã. Aceste dispozitive se gãsesc peste tot, telefoanele, computerele, camerele web toate gadgeturile care au un procesor, o unitate de stocare şi o conexiune la internet, nefiind altceva decît dispozitive prin care ni se monitorizeazã viaţa, intenţiile, gusturile, nivelul mental, cercul de prieteni, locurile frecventate priodic, nivelul intelectual, de docilitate sau potenţialul. Ni se cunosc reacţiile la diverşi stimuli din exterior, ni se cunoaşte portretul psihologic în funcţie de postãrile de pe reţelele de socializare, ni se ştiu preferinţele şi concepţiile politice, etc. Se ştie totul despre noi, suntem mai cunoscuţi decât ne cunoaştem noi înşine. Culmea este cã pentru aceste dispozitive prin care suntem urmãriţi, cântãriţi, evaluaţi, hãituiţi, cunoscuţi şi pentru reţeaua prin care aceste dispozitive comunicã cu â€centrele†de monitorizare, noi plãtim bani frumoşi, muşcând momelile comerciale cu o poftã demnã de o cauzã mai bunã.
Oamenii sunt urmãriţi, controlaţi, dirijaţi şi împinşi literalmente sã acţioneze ca şi cum ar face-o din proprie voinţã.
Iar mijloacele prin care suportãm tot acest â€atac†la viaţa personalã ni le procurãm chiar noi, scutind serviciile specializate de cheltuieli majore.
...
Concluzie finalã:
...
Lipsã semnal?! Baterie consumatã?! Sã fim serioşi! Cine mai crede azi în Moş Crãciun?!
