Caligrafia
...
Pe vremuri, în clasele primare se fãcea caligrafia. Cuvântul îşi are originea în limba greacã, kalos, kali, însemnând frumos iar graphi, graphos, scris. Deci se studia scrisul frumos. La caligrafie se scria numai cu tocul, erau strict interzise stiloul sau pixul. Care era rolul caligrafiei? Scrisul frumos educa, forma caracterul,†şlefuia†copilul, îi rafina gândirea, îi dezvolta simţul echilibrului şi al armoniei. Nu spun cã toţi cei care absolveau şcoala elementarã erau rafinaţi, armonioşi, echilibraţi în gândire sau comportament. Nu, nu toţi erau aşa. Însã pot afirma fãrã nicio îndoialã, faptul cã mai mulţi ghiolbani decât existã azi în România, pe atunci în niciun caz nu erau. Neciopleala, tupeul, lipsa de respect, rudimentarismul comportamental şi verbal sunt o caracteristicã a generaţiilor tinere de la noi. Nu-i judec pe tineri. Şi noi am fost tineri. Dar le constat tarele de comportament rezultat al deformãrii caracterului, fie prin neimplicarea familiei, fie prin acţiunea distructivã a şcolii, care nu mai este un factor major de educaţie, ci mai degrabã un loc al destrãbãlãrii, al consolidãrii retardurilor mintale, al deformãrii tinerilor, al imbecilizãrii generalizate. Media de la noi, prin impunerea ca vedete a tot soiul de ciudaţi, de la manelişti, artişti sau sportivi, infantili comportamental la vârsta maturitãţii, împreunã cu şcoala, contribuie masiv şi decisiv la deformarea comportamentalã şi idiotizarea de generaţii întregi, având ca scop bineînţeles imbecilizarea unui întreg popor. În cel mult 15 ani, efortul acesta se va finaliza. Iar un popor de idioţi este mult mai uşor de stãpânit şi controlat. Nu poţi vorbi de culturã la Mãruţã, Mihaela Rãdulescu, Teo sau Taraf. Nu mai poţi vorbi de culturã aproape nicicând şi niciunde în România. Românii au ajuns sã dispreţuiascã cultura, exact ca hoardele de barbari ce tâlhãreau lumea civilizatã, dând iama prin oraşele care aveau un grad dezvoltat de culturã şi civilizaţie. Nu, cu ghiolbanii nu poţi ridica un neam, nu poţi evolua ca ţarã. România este un capitol istoric încheiat trist şi dezastruos. Şansa românilor nu mai este colectivã, ci individualã. Dizolvarea poporului român printre popoarele cililizate ale lumii mai dã o şansã românului ca om, ca individ, sã poatã evolua. Destui români s-au dovedit destoinici în ţãri care i-au adoptat sau în care s-au nãscut. Singurele elemente pe care românii nãscuţi â€dincolo†nu le vor cunoaşte vreodatã vor fi â€dorul†şi limba românã, poate cea mai deşteaptã limbã de pe pãmânt. Însã, oricum limba românã deja se pierde chiar în România, imbecilizarea generalã având ca rezultat pe lângã pierderea identitãţii naţionale şi pierderea respectului pentru limba maternã. Deja incredibil de mulţi români cu studii superioare nu mai ştiu sã scrie sau sã vorbeascã corect româneşte, fâcând greşeli grosolane. Deşi Academia Românã încearcã sã ţinã pasul cu prostirea generalã, nu poţi accepta poceala limbii române în aşa hal încât greşelile agramaţilor cu studii medii sau superioare sã nu mai fie atât de evidente.
Şi ce frumoasã era caligrafia!
