Destin
...
Ţie, demolatorul vieţilor banale,
Îţi datorez atâta suferinţã,
Atâtea vise moarte, atâta neputinţã,
Dar şi atâta viaţã ce uneori mã doare!
...
Dar am învãţat sã am şi alte vise
Sã iau aşa cum este viaţa mea,
Am cunoscut atâtea din cele ce nu-s scrise
Şi ai fãcut sã-mi fie atât de dor de ea!
...
Îţi datorez de fapt tot ce sunt acum,
Întreaga mea viaţã de când m-am nãscut,
Şi faptul cã m-ai dus acolo, în trecut,
Sã fiu acum cu ea pe-acelaşi tainic drum!
