Cuvântul
...
În vremea tinereţii noastre,
Toate nopţile-s albastre,
Stele strãlucesc pe cer,
Cât farmec şi cât mister,
În faţa noastrã se aratã.
Dar vine toamna dintr-o datã,
Cu nopţi lungi şi zile scurte
Şi viaţa ni se pare toatã
O roatã ce se învârte,
Un vânt ce bate cu putere
Şi stinge stelele din cer,
Nici farmec şi nici mister,
La orizont nu se aratã!
...
Frunzele smulse de vânt
Aştern covoare pe pãmânt,
Toamna cade peste noi
Şi ne lasã tot mai goi,
Numai noi, în toamna noastrã
Mai facem câte-o noapte-albastrã
Încãrcatã de mister
Şi-aprindem stelele pe cer
Şi zilele chiar dacã zboarã,
Ca frunzele smulse de vânt,
Amândoi, printr-un cuvânt
Facem din toamnã primãvarã!
...
Şi-acest cuvânt este secret,
Cules de noi dintr-un sonet,
Sonet ce l-am gãsit odatã
Într-o vreme fermecatã,
Rãmas dupã o furtunã
Ascuns într-un ciob de lunã!
Iubito, ţi-aduci aminte?
Îl împodobeau cuvinte,
Cuvinte dulci şi minunate
Şi-am vrut sã le luãm pe toate,
Şi tu atunci nu m-ai lãsat,
Ai spus cã-s prea multe cuvinte,
Cã numai unul e de-ajuns,
Sã te rãsfeţe, sã te-alinte
Dacã de dragoste-i pãtruns!
|
