Numai ţie-ţi datorez
...
Doar tu eşti acea femeie ce mi-a cotropit fiinţa,
Numai ţie-ţi datorez împãrtãşania divinã,
Doar prin tine-am renãscut poticnindu-mi neputinţa
În dorinţa de iubire din anii-aceia de demult,
Când privirea-ţi de smaralde îmi dãruia acea luminã
Ce-mi şoptea doar sã rãmân, dar n-am ştiut sã o ascult!
...
Şi-atunci am strigat spre stele, prins de dorul meu nãvalnic,
Am rugat vântul şi cerul sã mi te gãseascã iar,
Ei mi te-au gãsit luminã şi alinând doru-mi amarnic,
Tu, cu blânda-ţi frumuseţe m-ai readus pe-acelaşi drum,
Şi numai ţie-ţi datorez dumnezeiescul nostru dar,
Primãveri nemuritoare scãldate-n floare de salcâm!
