Moartea regelui
...
Mergi uşor, sã nu trezeşti cerbul adormit în vale
Acolo, lângã izvor, aşezat sub un stejar,
Numai vântul ştie taina maiestuosului hoinar
Şi acoperã cu frunze trupul cerbului ce moare!
...
A fost regele pãdurii, cel mai puternic cerb din turmã,
Coarnele-i ţineau departe pe prãdãtori şi pe duşmani,
El a fost stãpânul turmei peste douãzeci de ani,
Dar acum i-a venit vremea, anii l-au ajuns din urmã!
...
A venit sã moarã singur, când a simţit primul semn,
Lângã prietenul iubit, izvorul dãtãtor de viaţã,
Dar apa plinã de luminã curge şi nu-l mai rãsfaţã,
Numai vântu-l înveleşte, regele sã doarmã demn!
...
El a fost ultimul rege, vremea regilor s-a dus,
Pãdurea se-mpuţineazã, pentru turmã-i tot mai greu,
Copacii-s tãiaţi fãrã milã, drujba urcã tot mai sus,
Iar regii sunt împuşcaţi, împãiaţi, fãcuţi trofeu!
|
