Ce straniu
...
Se pierde-n zare noaptea, se duce, se tot duce,
Se-afundã-n lãstãrişul puzderiei de raze,
Dezvãluind misterul, când ziua la rãscruce,
Îşi pierde colierul din stele de turcoaze!
...
Închide cerul pleoapa, privirile-i se-nchid,
Ce stranie culoare e-n geana dimineţii!
O ceaţã rece-astupã soarele rigid
Ce-n razele-i firave duce povara vieţii!
...
Lumea nu mai pare cã s-ar trezi vreodatã,
Din somnul ce-a cuprins-o ca dupã somnifer,
Pânã şi cerul tace privindu-ne stingher,
Doar el ştie cã lumea, nu doarme, ci e moartã!
...
S-au dus de mult din iarnã troienele, nãmeţii,
S-a dus imacularea ieşitã din belşug,
Ce stranie culoare e-n geana dimineţii
Şi ce straniu-i omul cu grumazu-n jug!
