O lume moare. O lume, o istorie, un întreg eşafodaj ridicat în zeci, poate sute de mii de ani. Lumea derbedeilor curajoşi, a bogãtanilor vicioşi, a aventurierilor consideraţi eroi, lumea nãscutã din violenţã, lumea oamenilor fãrã conştiinţã, lumea omului sclav instinctelor primare. Lumea risipei din lãcomie, mândrie şi concurenţã, lumea blazonului gol şi fanfaronard, e pe moarte. E pe cale sã facã implozie. Omul prizonier propriului ego, e pe ducã. Ducã-se!
...
Nu plângeţi lumea asta care piere!
...
Nu plângeţi lumea asta care piere,
Lumea goalã a formelor lucioase,
Nãscutã din poftã şi plãcere,
Nu plângeţi lumea viselor pompoase!
...
Nu plângeţi lumea ce pãrea frumoasã,
Ridicatã din rãzboaie, sânge şi durere,
Nu plângeţi lumea nedreaptã şi lucioasã,
Sã nu plângeţi lumea care piere,
...
Nu plângeţi lumea instinctelor primare,
Ce ţine sufletele în lanţuri prizoniere
Nu plângeţi lumea în care viaţa doare,
Nu plângeţi lumea asta care piere!
