Teamã
....
An dupã an parcã tot mai puţini
Am rãmas aici de când ne ştim,
Poporul ãsta, de mii de ani infirm,
A fost bãtut de soartã şi strãini!
....
Au cãutat strãini sã ne ia totul,
Argint şi aur, cupru şi pãdure,
S-au învãţat românii sã-i îndure,
Ai noştri-au învãţat sã mute votul,
Ai lor la noi, au învãţat sã fure!
...
Cei aprigi au murit întâia oarã,
Când printre noi nu se gãseau duşmani,
Acum avem o ţarã ca afarã,
Dar numai unii, cã ceilalţi sunt sãrmani!
...
Ne-am vândut de mult râul şi ramul
Cu preţul vieţii pãstrate de strãbuni,
Azi cumpãrãm de la strãini salamul,
Ne-am învãţat cu jugul şi cu hamul,
La demnitate, am devenit imuni!
...
Noi am rãmas aici, n-am mai plecat,
Acum, în pragul ţãrii stã rãzboiul,
Îmi este teamã cã s-a acceptat
Ca Europa sã-aducã-aici gunoiul!
..
N-am mai plecat, am rãmas aici,
Prea bãtrâni sã pribegim pe-afarã,
Ne-o da guvernul o bere şi doi mici,
Sã ni se parã rãbdarea mai uşoarã!
|
