Naşterea unui pamflet
...
Doream sã mai scriu un pamflet
Dar nu ca acelea anonime
Şi-am constatat cã n-am cuvinte,
Şi-atunci, m-am rezumat cuminte,
Nu la versuri, ci la rime
(Şi-acum n-am nici nu regret)!
...
Le-am pus pe toate, la grãmadã,
Nu într-o ordine anume,
Ci doar aşa, sã nu se vadã
Decât cã-s rime fãrã nume!
...
Voi începe cu cei mici,
Ce sunt ca nişte licurici:
De exemplu, gãinari
Şi voi sfîrşi cu cei mai mari
Cum ar fi, mã rog, tâlhari,
Iar apoi, bag la mijloc
La grãmadã, la noroc:
Pe românii speciali,
Poate din parlamentari,
Cu statutul de penali,
Deşi mai sunt pe lângã ei,
Pe lângã cei mititei,
Din ãia cu mult mai grei,
Ce rimeazã cu tâlhari
Cu trepãduşii lor şacali!
...
Dar, de foarte multe ori,
Pe lângã mulţi din infractori,
Gãsim oameni ce conteazã
Şi-s deopotrivã, cã rimeazã:
Procurori, judecãtori
Şi-alte soiuri de orori,
Toţi având ceva comun:
Rimeazã cu infractori
Şi niciunul nu-i român!
...
N-s români, cã n-au conştiinţã
Şi nici în Dumnezeu credinţã
Şi dacã nu sunt români
Sunt corcituri de pãgâni!
...
Cã escrocii-s redundanţi,
Îşi fac clone şi mutanţi
Şi niciunul nu-i normal,
Iar fiecare dintre ei,
(Ce rimã bunã la mişei)
Trebui tratat ca special,
Precum nebunii la spital!
(Mã-ntorc iarãşi la penal)
...
Şi-acum vãd, fãrã regret
Cã mi-a ieşit un nou pamflet,
Chiar dacã n-am vrut sã-l scriu,
Îmi pare rãu, doar asta ştiu!
|
