În epoca modernã
...
Aş vrea şi eu sã scriu cu mai mult umor,
Însã vã rog sã mã credeţi cã nu-i deloc uşor,
Cum ar putea sã-l egaleze cineva pe Topârceanu,
Când îl citeai acum şi-apoi râdeai tot anul?
...
Nu mai spun de faptul, privind în jurul meu,
Cã din tot ce se petrece, nu vãd nimic de râs
Şi mai degrabã-aş spune cã-i infinit mai greu,
Ca printre-atâtea rele sã bag umor în plus!
...
Ce pot gãsi de râs, spuneţi-mi dumneavoastrã,
Când doi vecini se-njurã, se scuipã pe fereastrã?
Sau când vrãjitoarea strâmbã de la doi,
Trezeşte cartierul când urlã la pompieri,
Cã i-a fugit pisoiul şi-a dispãrut de ieri?
Spuneţi şi dumneavoastrã, de lângã-aşa urâtã,
Cu nasul cât o scoicã şi slabã ca o bâtã,
Cum sã nu-şi ia câmpii pârdalnicul pisoi?!
...
Sau ce-i de râs când vezi parlamentar semeţ,
În straiele-i de fiţe, cum suduie şi-njurã
De-i întrebat pe stradã de vreun beţiv isteţ,
dacã ţara-i sãracã, el de unde furã?!
...
Dragi simpatizanţi, cum vã spuneam mai sus,
A avea talent nu întotdeauna este deajuns,
În epoca modernã mai greu stârneşti un râs,
Când starea generalã e demnã doar de plâns!
