Strãbunilor mei
...
Voi aţi scãpat de-asemenea ruşine
Sã vã vedeţi patria trãdatã
Şi pe români, ca pleava vânturatã,
Prinşi în arcanul loazelor strãine,
...
Strãine de firescul românesc,
Strãine de grai, de plai, de neam,
Strãine de râu, de cer, de ram
Strãine de tot ce-i omenesc!
...
Voi aţi scãpat, murind ca leii-n luptã,
Şi nu vedeţi drapelul terfelit
De cei pentru care aţi murit
Şi nu vedeţi cum ţara e vândutã!
...
Aţi apucat acel ultim ceas,
Când v-aţi vãzut patria întreagã,
Şi nu vedeţi cum ţara voastrã dragã
Dispare jefuitã pas cu pas!
...
Pentru ţara voastrã aţi murit luptând,
Pentru libertate atâtea-aţi îndurat,
Nu s-or mai naşte ca voi aici, nicând,
Clopotele voastre în turle nu mai bat!
...
Duşmanu-i printre noi, e peste tot,
E-o hidrã ce nu moare, ci creşte an de an,
În fiecare an un cap nou îi apare,
Învenineazã totul umplând totul cu bale,
De nu deosebeşti prieten de duşman!
...
Voi aţi scãpat de-asemenea ruşine
Sã vedeţi neamul la inimã-mpietrit,
Ţara vândutã loazelor strãine
Şi drapelul ţãrii cum e batjocorit!
|
