Ruinele sacre
...
Zile-ţi sunt tot mai puţine,
Secole ţi-au lovit piatra,
Timpul de-a zdrobit cu roata,
Nimeni nu-i sã te aline,
Zaci pãzind oase strãine
Şi tot ce-a rãmas din tine
Sunt scheletice ruine
De-aici ne izvorãşte vatra!
...
Ecoul unde l-ai ascuns?
Unde l-ai pus spre pãstrare?
Regele tãu a fost mai tare
Uitarea nu l-a pãtruns,
Doar veacurile l-au ajuns
El a murit, dar nu mai moare,
Regi ca el nicicând nu mor
Ci se preschimbã în izvoare
Ce spalã amintirea lor.
La moartea lui, nimeni n-a plâns!
Cãci ce e moartea, doar o poartã
Spre-o lume nouã şi-un cer nou,
Tu, treapta cea mai înaltã,
Neamului etern ecou!
...
Te-a pus duşmanul pe coloanã,
Coloana lui de-nvingãtor,
Tu ai sfidat stirpea romanã,
El a vrut doar sã parã mare,
Dar te-a fãcut nemuritor!
...
Rana ne-a rãmas adâncã,
N-ar fi cãzut cetatea-ţi sfântã,
Duşmanului oricât de mare,
Fãrã-nfãţişarea cruntã
A celui atins de trãdare.
Ai trãit neînchinat,
Mâna nu ţi-a tremurat
Şi ai murit ca un bãrbat!
