Nu v-aş da sã-mi duceţi suferinţa!
...
Nu v-aş da sã-mi duceţi suferinţa,
Nu v-aş da nimic din ce-am trãit,
Numai lacrima mi-a decojit fiinţa,
Greul vieţii mi-a întãrit voinţa,
În rãbdare mi-am gãsit putinţa
Şi doar durerea vieţii m-a trezit!
...
Am dus cu mine rãni pânã la sânge
Îmi voi duce crucea pânã la sfârşit,
De plâng, oricum eu nu m-aş plânge,
Doar timpul ãsta parcã nu-mi ajunge
Şi dacã simt cum viaţa mi se scurge,
Nu v-aş da nimic din ce-am trãit!
...
Duc cu mine ce nu-i uşor de dus,
Dar cel mai greu de dus e neputinţa,
Nimic din lume deoparte nu am pus,
Ştiu sã rabd când doare de nespus,
Mã gândesc atunci la ce-a trãit Iisus,
Nu v-aş da sã-mi duceţi suferinţa!
...
De oameni recunosc, nu-s iubitor,
De ei am stat departe sau i-am ocolit,
Nu ştiu prin ce trec, nu-i treaba lor,
Deşi am lângã mine un înger pãzitor,
Care se tot luptã sã-mi fie mai uşor
Şi va sta cu mine pânã la sfârşit!
...
Şi doar durerea vieţii m-a trezit
În rãbdare mi-am gãsit putinţa
Greul vieţii mi-a întãrit voinţa,
Numai lacrima mi-a decojit fiinţa,
Nu v-aş da nimic din ce-am trãit,
Nu v-aş da sã-mi duceţi suferinţa!
