Casa cu obloane verzi
...
Mi-am pus un scaun în pridvor
Sã pot privi o noapte-ntreagã
Luna prinsã-ntr-un fuior
De nori albi cu coamã largã!
...
Sã pot privi stelele-aprinse
Pe bolta neagrã şi adâncã,
O, câte mistere necuprinse
Am de vãzut şi mai sunt încã!
...
Pridvorul mi-este plin de flori,
Am pus lavandã şi zambile,
Mireasma urcã pân-la nori,
În nevãzute, pale fire!
...
Stau pe scaun. Timpul zboarã,
Noaptea curge-nspre rãsare,
Din zambile şi rãcoare
Simt parfum de primãvarã!
...
Stau, privind tãcut la stele
În întunericul profund,
O, câte taine se ascund
În veşnicele lor mistere!
...
Luna suflã gonind norul,
Strecurându-se-n livezi
Eu, stau afarã în pridvorul
Casei cu obloane verzi!
...
Şi parcã m-a cuprins un dor
De-acea dorinţã minunatã,
De-a avea şi noi, odatã,
O cãsuţã cu pridvor!
...
Şi vom avea-o, ai sã vezi,
Mi-a spus luna prinsã-n nor,
Cãsuţa noastrã cu pridvor,
Pridvor şi obloane verzi!
...
O casã pentru noi, mai micã,
Pe-un deal pe undeva, la ţarã,
Sã stãm pe pridvor, afarã
Când miroase-a primãvarã
Şi a parfum de levãnţicã!
