Glasul destinului
...
M-avânt spre zãri cu inima zvâcnindu-mi tare-n piept.
Visez oare? Mã-ntreb, s-aştept sã mã deştept?
Sau sã dorm în continuare, cu somnul ãsta lung,
Nu-mi pese de nimica, nu-mi pese cã n-ajung?
...
Ori s-ascult ce-mi spune-n piept inima zvâcnindã,
Cercând cu-a ei bãtaie tot visul sã-mi cuprindã?
Ce bine dorm, ce bine-i în somnul ãsta lung,
Şi visele-mi de-o viaţã,se strâng şi se tot strâng.
Degeaba-mi strigã visul, deşteaptã-te odatã,
Urmeazã-ţi inima, n-o lãsa zadarnic sã se zbatã!
Ţi s-a dat o viaţã, o viaţã şi o cale, du-te, nu mai sta,
Atâtea zãri aşteaptã deşteptarea ta,
Nu mai dormi, trãieşte, altfel de ce-ai venit,
Ce faci cu timpul tãu, cã nu e nesfârşit?!
Aud un glas din mine. De-o viaţã dormi, bãiete,
Ce-aştepţi, sfârşitul lumii din somn sã te deştepte?
Ia-ţi energiile, cã-ţi zboarã, ca fluturii spre foc,
I-aţi paşii la spinare, urneşte-te din loc,
Nu sta sã trândãveşti, degrabã te deşteaptã,
De-o veşnicie-n tine, cel ce eşti te-aşteaptã!
De viaţã şi de tine nu fã nicicând risipã,
Trãieşte vâlvãtaia din fiecare clipã!
Urcã pe drumul vieţii pânã ajungi pe culme,
Te-ntoarce-apoi, priveşte, de sus întreaga lume!
Tu te-ai nãscut în lume, dar nu eşti din ea,
Deşi trãieşti în lume, asta nu-i lumea ta!
Lumea ta e alta, ai întâlnit-o-n drum,
Când te prindea de mânã sub floarea de salcâm!
|
