Eminescul nostru
...
Eminescul nostru voi spuneţi c-a murit?
Minciunã gogonatã, el nu poate sã moarã,
El este focu-acela ce arde nesfârşit
Şi care uneori, pe-o razã-ncet, coboarã!
...
Coboarã printre-aceia ce-l vor iubi mereu,
Sã le trezeascã-n inimi dragostea de ţarã,
El e pentru români, darul lui Dumnezeu,
Eminescul nostru nu s-a nãscut sã moarã!
...
E-n fiecare tei bãtrân şi plin de flori,
E-n fiecare caznã de-a încropi un vers,
Prin nemurirea lui suntem nemuritori,
E-obrazul ţãrii-n lacrimi, niciodatã şters!
...
Eminescul nostru deja-i un bun comun,
Gândul morţii sale v-aduce mult confort?
V-ar conveni , aşa-i, sã ştiţi cã este mort.
Dar Eminescu-i viu prin fiece român!
