Şi ce simt eu acum, e-n fiece român
...
Credeţi-mã, aş vrea sã fiu mai blând,
Aş vrea sã spun de voi şi câte ceva bun,
Din pãcate, nu pot, n-am cum sã ascund
Amãrãciunea strânsã în mine, ca român!
...
Voi sunteţi cãlãii unui popor întreg,
Pentru trãdare, nu meritaţi vreo milã,
De unde-atâta urã, chiar nu înţeleg,
Cum de-aţi strâns în voi atât de multã silã?
...
Ce rãu v-a fãcut poporu-acesta blând,
De vreţi cu orice preţ sã-l lichidaţi?
Cine vã plãteşte sã-l exterminaţi?
Ce simt pentru voi, nu pot sã ascund!
...
Cine vã tot plãteşte, ţãrii sã-i fiţi cãlãi?
Nãscuţi în ţara asa, de ce-i sunteţi duşmani?
Aşa de mare este în voi setea de bani,
Cã n-aveţi niciun scrupul sã fiţi atât de rãi?
...
De-atâţia ani de zile, furaţi fãrã oprire,
Ce demon necurat sãlãsluieşte-n voi
De ţara ce-i nãscutã pentru nemurire,
Voi aţi fãcut-o lumii, o groapã de gunoi?
...
Cu ce v-a greşit oare, poporul ãsta bun
De l-aţi condamnat a fi-n lume pribeag?
Şi ce simt eu acum, e-n fiece român
Ce-abia aşteaptã ziua sã fiţi daţi în vileag!
