Totuşi nu plecãm aşa cum am venit,
...
Am tras ca nişte robi pentru ce n-am strâns,
Am fost bogaţi în lipsuri şi nevoi,
Doar uneori, ne amintim şi noi,
Cã am uitat de câte ori am plâns!
...
E-adevãrat, nu ne-am prea descurcat,
În lumea pe care am ales-o drept cãmin,
Am tot lãsat din noi, am tot lãsat
Pânã-a rãmas din noi mult prea puţin!
...
Nu acuzãm pe nimeni, nu-i nimeni vinovat,
Cã visele s-au dus ca frunza-n vânt,
Poate-am venit din cer, dar pe pãmânt
E-adevãrat, nu ne-am prea descurcat!
...
Pe lângã noi, alţii au tot crescut,
Au tot urcat pe scara materialã,
Noi am rãmas la fel ca la-nceput,
La fel de goi, în lumea tot mai goalã!
...
Şi am ales sã fim din nou copii,
Copiii-aceia ce s-au ştiut de mult,
Sã punem amândoi alt început
Strângând în viaţã, altfel de bogãţii!
...
Bogãţii cu care nu urcãm vreo scarã,
Ce sunt fãcute din raze de luminã,
Lumina-aceea blândã ce coboarã
Ca sã ne umple de dragoste divinã!
...
Am venit goi şi vom pleca tot goi,
Totuşi nu plecãm aşa cum am venit,
În lumea materialã nu ne-am îmbogãţit,
Dar suntem fiecare, mai bogaţi cu noi!
...
Poate aşa ne-a fost nouã scris,
Sã nu dorim din lume bogãţie,
Sã-mpãrtãşim acelaşi dulce vis,
De-a fi-mpreunã aici şi-n veşnicie!
