Martor
...
Am atâtea sã vã reproşez, atât de multe-n mintea mea s-au strâns,
cã m-am decis sã tac, nu mai cutez sã mã las de-atâta rãu pãtruns,
deşi tãcând, mi-asum o grea povarã, sigur fiind cã vine timpul când
tãcerea va prinde sã mã sã doarã. Mã va durea pentru cã am ştiut.
Am ştiut cã sunteţi corifeii beznei întrupaţi, dar am tãcut şi nu vreau
sã-mi duc anii ce-i mai am, cu rãu împovãraţi. Oricum, dacã din cartea vieţii voi fi şters, nu-i nimic, pentru cã-n mine-i întregul univers, nu mai spun cã-n mine-i o speranţã, o speranţã vie, vie şi aprinsã, cã voi fi martor în ultimã instanţã la judecata pe veşnicie-ntinsã. Şi am de-acum un gând premonitoriu, cã voi susţine eu rechizitoriul!
