Sã ne daţi pãdurea înapoi!
...
Lãsaţi sã creascã lãstarii acestei pãduri timpurii,
Sunt atâtea dealuri pustii, chemaţi înapoi pãdurarii.
Lãsaţi sã curgã izvoare sã facã-n pãdure poteci,
Cu boturi umede reci, sã vinã-napoi cpãprioare!
...
Sã vinã şi lupii-n desişul pãdurii ce urcã spre cer,
Şteargã urma de jder, vântul când foşneşte frunzişul.
Pãdurea, mistreţi sã ascundã cum o fãcea altãdatã,
Cu puşca şi cureaua lor latã, vânãtori vinã la pândã!
...
Lãsaţi în pace pãdurea, cãci fiecare copac este sfânt
Îngropaţi adânc în pãmânt, drujba, ţapina, securea!
Lãstarii-s copacii de mâine, ajutaţi-i sã creascã frumos,
Pãdurea e cerul de jos, splendoarea zãrii senine!
...
Brazii, fagii, stejarii, sunt tovarãşii noştri de drum
Şi-al ţãrii inefabil costum, lãsaţi sã creascã lãstarii.
Pãdurea e tot ce-i mai viu pe minuata planetã albastrã,
Fãrã ea, moştenirea asta a noastrã e un lugubru pustiu!
...
Lãsaţi lãstarii sã creascã, sunt rodul acestui pãmânt,
Sunt zidul ce sta-va în vânt, când stihiile vor sã loveascã.
Ei ştiu foarte bine ce fac, chemaţii înapoi pãdurarii,
Aduceţi pe dealuri şcolarii sã planteze câte-un copac!
Pãdurea n-o lãsaţi sã disparã, e bunul cel mai de preţ,
Stejarul şi fagul şi bradul semeţ sunt forţa noastrã vitalã.
Pentru fiecare copac luat de voi, plantaţi altul în loc,
Încetaţi cu bãtaia de joc şi sã ne daţi pãdurea înapoi!
|
