Avantajul indolenţei
...
Când schimarea lumii e la apogeu,
Noi suntem rãmaşi atât de mult în urmã,
Atât de departe de-a omenirii turmã,
Cã zeci de ani vor trece pânã dãm de greu!
...
Dupã pãrerea mea, e-o diferenţã mare
Între poporul nostru şi restul omenirii,
În timp ce lumea este în era prãbuşirii
Noi vom rmai fi pe-aici în continuare!
...
Noi suntem ca un dinozaur uriaş,
Cu-o inimã în piept şi nouã pe spinare,
Ce-odatã împuşcat, mai face destui paşi
Pânã-şi dã seama ce-a pãţit şi moare!
...
Şi când toate astea se vor fi terminat,
Când ciclul catastrofic se va relua apoi,
Din nou în noua lume vom fi primii noi,
Pentru cã de fapt, nici nu am plecat!
...
Noi am gãsit de mult reţeta salvatoare,
Când lumea-ntreagã se-agitã şi se zbate,
Sã stai cuminte, de lume mai departe,
Iar şmecheria e sã nu te zbaţi prea tare!
...
Mai e un scenariu la care m-am gândit,
Gãsind sub altã formã indolenţei rostul:
În caz cã lumea moare şi totul s-a sfârşit,
Zeci de ani pãmântul va fi numai al nostru!
..
Sã dormi române, somnul cel de moarte,
Cã de sfârşitul lumii, tu eşti încã departe,
Iar de nu dormi încã, du-te sã te culci,
Dormind, sfârştul lumii sigur nu-l apuci!
|
