Stimabili eşuaţi
...
Din nou nu mi-aţi dat drept de-nsoţitor,
Deşi e evident cã-s grav handicapat
Care-o fi motivul? Cu ce v-am ofensat?
Faptul cã n-am murit şi refuz sã mor?
Sau faptul cã-s pe ducã şi nu am viitor?
Ce-aţi gândit atunci, când m-aţi evaluat?
Cã sunt ca şi mort, poate şi-ngropat?
Sau nu mai am mult şi dispar complet
Şi nu vreţi sã mai faceţi risipã la buget?
...
Sunteţi angajaţii statului eşuat
Şi pãziţi bugetul de netoţi ca mine,
Refuzând sã-mi daţi ce mi se cuvine
Sunteţi plãtiţi sã staţi, angajaţi la stat!
Vã supãrã cumplit faptul cã nu mor?
Chiar nu vreau sã mor, uite, dinadins,
Voi lupta cu voi, nu mã declar învins
Şi voi lupta pe faţã, în vãzul tuturor!
..
Mie nu-mi e ruşine de handicapul meu,
Eu am ceva la trup, voi ceva la cap,
În timp ce eu îl am pe Dumnezeu,
Pentru cã-l simt de câte ori mi-e greu,
Voi cu-adevãrat, aveţi un handicap!
Iar pentru cã-mi refuzaţi ce mi se cuvine,
Stimabili eşuaţi, sã vã fie ruşine!
