Pãroasa
...
Am sã vã spun o poveste cu ce n-a fost niciodatã,
Cã de-ar fi fost nu v-aş fi spus,
Într-o searã, nu ştiu care, imediat dupã apus,
Am vãzut mergând spre casã, o cãruţã minunatã.
..
Ştiu cã pare incredibil şi m-ar crede prea puţini,
Dar la ea, în loc de cai, erau înhãmaţi delfini,
Lângã ei, nu prea departe pãşeau zece rinoceri,
Îmbrãcaţi la douã coarne, ducând zilele de ieri.
...
Zilele acelea toate le purtau în nişte saci,
Ţesuţi la mare repezealã din haine de la sãraci.
Rinocerii erau liberi, iar în mersul lor tãcut,
Se vedea de la o poştã cã veneau de undeva
De unde timpul nu mai merge, ci trãieşte în trecut,
Ancorat pe bolta verde cu stele din mucava.
...
Şi-n cãruţa minunatã de care tocmai vã spuneam,
Ce-avea pe deasupra pus un fluşturatic coviltir,
Era mare gãlãgie, un asurzitor bairam
Pregãtit de multã vreme, de un rege, Boromir.
...
Acesta era uriaş, avea la cingãtoare-o ghioagã
Iar pe cap purta coroanã cu dinţi puternici, de oţel,
Pe piept purta o pozã cu cea care-i este dragã,
O pãroasã de prin peşteri ce prinsese drag de el.
...
Iatã darã circul lumii plecat la drum cu tot alaiul
Cu delfini trãgând povara celor plini de voie bunã,
Iar în mijlocul cãruţei, un bãtrân ţinea vãtraiul
Sã aţâţe focul sacru aprins de razele de lunã.
...
La un moment dat, în noapte, apare de sus din deal
Unul din rinocerii vremii, cãlare pe-un mândru cal
Ducea cu dânsul o disagã în care pusese trupul
Mândrei regelui cu ghioaga, pe care-o ucisese lupul.
...
Care lup? Pãi nu v-am spus? Am uitat, uita-m-ar boala!
Era lupul singuratic, ce cânta noaptea cu vioara
A cãrui soaţã a fost mâncatã de lângã el de-un crocodil,
Aflat în alaiul vesel la curtea lui Boromir.
...
Acum a venit şi vremea lupului neconsolat,
Care prinzând draga pãroasã, ca orice lup, s-a rãzbunat.
...
Iar rinocerul ce trecea sã culeagã fragi şi mure,
A gãsit trupul pãroasei, prtin frunzişul din pãdure
Şi auzind gãlãgia din cãruţa cu bairamul,
A adus trupul pãroasei la rege, sã-i facã hramul.
...
Regele vãzându-şi draga cu mâinile puse pe piept,
S-a ridicat în picioare ca un stâlp de piatrã drept
Şi privind cu duioşie ce frumos e-ntinsã moarta,
Îşi luã ghioaga-n mâna dreaptã şi strigã: asta e soarta!
....
Se-ntoarse la rinocer şi-l întrebã: lupul ştii pe unde este?
Nu ştiu zãu, o rãtãci pe la alţii prin poveste!
...
Dã de el şi spune-i tu sã-mi iasã degrabã-n cale,
Cã-i obligat acum de soartã sã vinã la-nmormântare,
Spune-i cã-l mai rog sã vinã mai devreme, mâine searã
Cã se pune masã mare şi vreau sã-mi cânte la vioarã.
...
Atunci îi spuse rinocerul, ce facem rege cu delfinii?
Câţi sunt? Doi! Sã vinã-n spate, în grãdinã la palat
Şi-or sã mã gãseascã-acolo, la piscinã, în halat
Îi voi lãsa sã-noate liber, cã le las piscina toatã,
Dar s-aduci cameramanul sã-i filmeze când înoatã!
...
Am înţeles mãrite rege, aşa voi face, dar sã-mi spui,
De de ce-ai înhãmat delfinii sã tragã la cãruţa asta?
Pentru cã eu sunt rege, mãritul rege Boromir,
Şi pentru cã voiam cu ea sã-mi plimb uneori, nevasta
Iar cãruţa asta mare e de-aia cu coviltir.
...
O moştenesc de la strãmoşi, care-au reuşit sã-ndure
Trei zile consecutive, auzi tu, sã nu mai fure
Şi pentru c-au reuşit şi n-au furat mãcar un ou,
Au primit cãruţa asta de la neamţ. Gratis. Cadou!
...
Dar acum iubita-i moartã, nu cred sã mã mai însor,
Tot n-am cu ce plãti delfinii, le voi da cãruţa lor!
...
Apoi s-au dus cu tot alaiul cu regele şi-nmormântarã
Pãroasa dragã omorâtã de lupul expert în vioarã!
Asta fu toatã povestea care n-a fost niciodatã
Pe care nu vâ€"aş fi spus-o de-ar fi fost adevãratã!
