Devenire
...
Eu stau pe loc, crezând cã-naintez,
Crezând cã-s dus unde duce destinul,
Lãsând în urmã durerea şi suspinul,
Deşi le simt în mine de câte ori oftez!
...
De fapt noi toţi trãim în nemişcare,
Parcã ancoraţi de-aceeaşi rãdãcinã
Ce ne hrãneşte cu boabe de luminã,
Atunci când soarta pare-o întâmplare!
...
Nu-i niciun drum întins în faţa noastrã,
Nicio potecã nu urcã pe vreo culme,
Nicio cãrare nu ne duce-n zare-albastrã
Ci stãm pe loc, adânc înfipţi în lume!
...
Eu m-am nãscut deja-ntr-un labirint,
Labirintu-n care m-a aşezat destinul,
Nu mi-e uşor şi nu vreau sã mã mint,
N-am lãsat în urmã durerea şi suspinul,
..
Nu vreau sã fac din ele fir sã mã îndrume,
Nu vreau sã mã întorc sã ies pe la intrare,
Rabd ce-mi este dat, chiar dacã doare,
Cã eu acum aici, deja am altã lume!
...
Nu am nici sandale, nici sabie de aur,
N-am cum avea Tezeu arme din piele,
Eu nu-l voi ucide pe cruntul Minotaur,
Ci-l voi purta în mine sã-l ridic la stele!
|
