Uşor eu nu mã sperii
...
Uşor eu nu mã sperii de-a lumii moarte clarã,
Cãci mintea mea de mult ştia deznodãmântul,
Toatã înfãptuirea spãrgea-n cioburi Cuvântul,
Cãci fapta lumii seacã, e-atât de grea povarã!
...
S-a dus omul spre stele, ca rod al minţii sale
Şi-adânc în universul mai mic decât atomul.
Ce folos cã-n lume, de foame se mai moare,
Cã-n monstru fãrã suflet se transformã omul?
...
Spre culmi nebãnuite se-ndreaptã medicina,
Trãieşte omul astãzi mai mult ca niciodatã,
Dar într-o parte-a lumii s-a stins deja lumina,
Iar în cealatã parte, omenirea-i moartã!
...
Se bagã bani cu carul de-a valma-n cercetare,
Se cerceteazã micro şi macro universul,
Ce folos cã-n lume, de foame se mai moare
Şi spre nimicnicie lumea-şi tîrãşte mersul?
...
Ştiinţa a prins aripi, din om face un zeu,
S-a ajuns la cuante, izvorul ancestral,
Dar în timpul ãsta, lipsit de Dumnezeu,
Omul se întoarce spre evul cavernal!
...
Se tot vorbeşte-n lume despre egalitate,
Sã fie toţi la fel, lipsiţi de diferenţe,
Dar când tot mai mulţi se îmbracã-n zdrenţe,
De-atâta lux, bogaţii se plictisesc de moarte!
...
Scormonesc savanţii departe, printre astre,
Sã gãseascã viaţã, cum este pe pãmânt,
Şi-n timp ce-şi pun pe cap tichiile albastre,
În lume nebunia este în plin avânt!
...
Sã nu se-ntindã boala, acum se poartã mãşti,
Se studiazpã mult, se fac ani mulţi de şcoalã,
Dar cu toate astea parcã-s mai mulţi proşti?!
Uşor eu nu mã sperii de-a lumii moarte clarã!
|
