Confruntarea
...
Aş vrea sã spun povestea unui vânãtor,
Venit din altã lume, dorind vânat de soi,
N-a mai vãzut nimeni asemeni prãdãtor,
Ce-şi cãuta rivalul pe Terra, printre noi!
...
Puternic ca un taur, ca fulgerul de iute,
Pe-oricare din planete, n-avea adversar,
Arme sofisticate, puteri neîntrecute,
Fãcea orice împotrivire sã fie în zadar!
...
Dar s-a gândit odatã, sã vinã pe pãmânt,
Unde ştia cã sunt fiinţe inteligente,
Sperând cã va gãsi un vânãtor de-nfrânt,
Care sã-i facã faţã la forţã şi talente!
...
Dar oamenii pe-atunci foloseau toporul,
Erau doar curajoşi şi luptãtori aparte,
Erau cãliţi în luptele pe viaţã şi pe moarte,
Nu s-ar fi fost temut sã-nfrunte vânãtorul!
...
L-au întâlnit odatã, cam pe la asfinţit
Dar vânãtoru-acesta avea un camuflaj
De nu-l fãcea vizibil când ar fi fost privit,
Greu de înfruntat, cu-oricât de mult curaj!
...
S-au dus deodatã cinci cu el sã se înfrunte,
Dar i-a ucis pe toţi, fãrã niciun efort,
Fiinţele umane pãreau aşa mãrunte,
Cã pentru vânãtor, lupta pãrea un sport!
...
În trib era şi-o fatã, mãruntã, dar viteazã,
De mult voia sã intre la vânãtori în ceatã,
Deşi era isteaţã, iute, cu mintea treazã,
O refuzau spunându-i cã-i doar o biatã fatã!
...
Şi fata se decise sã-nfrunte ea duşmanul,
Ca sã-şi câştige locul visat de-atâta vreme,
Şi-a luat cu ea toporul, arcul şi talismanul
Şi a plecat la drumul unei lupte supreme!
...
Ştia cã nu departe-i un loc înşelãtor,
O mlaştinã adâncã şi înfioãtoare,
Acolo l-a atras pentru confruntare,
Cu un curaj nebun, pe cruntul vânãtor!
...
Acesta a venit, cu paşii mari şi-adânci,
Purtând o lance scurtã şi sofisticatã,
Picioarele-i solide pãreau ca nişte stânci,
Venea decis sã rupã gângania de fatã!
...
Fata stãtea-ncordatã, gata sã se fereascã
De lancea lui ciudatã care-arunca cu foc,
Ştia cã soarta luptei avea sã cântãreascã
Între curajul ei, vitezã şi noroc!
...
Monstrul purta o cascã ce scotea o razã,
Cu care fixa ţinta când arunca sãgeata,
Deşi era uimit de cât e de viteazã,
N-avea nicio-ndoialã cã va învinge fata!
...
Casca îl ajuta sã vadã mult mai bine
Detecta din timp sursele de cãldurã,
Cu ajutorul cãştii ţintea extrem de bine,
Când lumina zilei devenea obscurã!
...
Dar iute ca o viespe, fãcând o sãriturã,
Aruncând toporul spre cruntul adversar
Fata-i smulse casca dintr-o loviturã
Şi-acesta, fãrã cascã, nu mai vedea clar!
...
Furios la culme pe biata fetişcanã,
Se-ntoarse vânãtorul alergând spre ea,
Dar dupã câţiva paşi, el cãzu-n capcanã,
Noroiul ce-nghiţea, namila cea grea!
...
Şi-n timp ce-l absorbea noroiul nemilos
S-a întors spre fatã cu chipul rugãtor,
Fata-i întinse arcul şi trase de el vânjos,
Scoţând încet din groapã ciudatul vânãtor!
...
Pentru gestul fetei, în semn de preţuire,
Acesta i-a dat lancea care scoate foc,
Fata şi-acum pãstreazã grozava amintire,
Din ziua-n care zeii i-au dãruit noroc!
...
Iar tribul i-a dat fetei un loc de vânãtor,
Un loc de vânãtor cum altul nu mai este,
Iar eu am auzit teribila poveste,
Pe drumul vieţii mele, de la un cãlãtor!
|
